ProZ.com translation contests »
Third ProZ.com Translation Contest » English to Romanian » Entry by Dani Limbasan

Source text in English

Translation by Dani Limbasan (#1122)

The problem of being awkward with introductions is not, for many, an “unusual situation.” You may find that you are often uncertain about whether to introduce someone using their first name, last name, or both; about whether to use a qualifier (“this is my friend, ______”); even about whether or not it is in fact your responsibility to introduce two people in a given situation. But all of this is small potatoes compared with the seemingly inevitable mingling nightmare of having to introduce someone whose name you have forgotten.

It’s one thing to forget someone’s name if you’ve met them only once or twice, or if you haven’t seen them in a while. But all too often it’s someone whose name you really should know, and who is going to be insulted to find out you don’t. In other words, a faux pas in the making.

This is absolute agony when it happens, and I’ve watched hundreds of minglers try to deal with different ways, ranging from exuberant apology (“Oh GOD, I’m so sorry, JEEZ, wow, I can’t believe I’ve forgotten your name!”) to throwing up their hands and walking away. But there are better ways to deal with this kind of mental slip. Next time you draw a blank while making introductions, try the following ploy:

Force them to introduce themselves. This is the smoothest and most effective way to handle your memory lapse. When it’s done well, no one will ever suspect you. If you have forgotten one person’s name in the group, turn to that person first and smile. Then turn invitingly to a person whose name you do remember and say, “This is Linden Bond,” turning back casually toward the forgotten person. The person whose name you haven’t mentioned yet will automatically (it’s a reflex) say “Nice to meet you, Linden, I’m Sylvia Cooper,” and usually offer a hand to shake.
Mulţi sunt cei care nu sunt străini de prezentările stângace. Adeseori se întâmplă să nu ştim cum exact să prezentăm pe cineva, doar cu prenumele, cu numele, sau ambele, dacă să folosim un calificativ de genul: „acesta este prietenul meu, Cutare”; adesea nici nu ştim dacă este cazul să facem cuiva cunoştinţă cu altcineva. Dar asta nu se compară nici pe departe cu aparent inevitabilul coşmar de societate când suntem nevoiţi să prezentăm pe cineva al cărui nume l-am uitat.

Una este să uiţi numele cuiva pe care l-ai întâlnit poate o dată sau de două ori în viaţă, sau pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme. Dar e cu totul altă mâncare de peşte când vine vorba de cineva al cărui nume eşti conştient că ar trebui să-l cunoşti şi care sigur va fi jignit să descopere că habar nu ai care este. Cu alte cuvinte, o gafă în devenire.

O asemenea situaţie este agonie curată. Am văzut mulţi din acei cărora le vine mereu atât de uşor să socializeze, încercând diverse metode, de la scuze debordante („Vai, îmi pare atât de rău, efectiv nu-mi vine să cred că am uitat cum te cheamă”) până la a ridica din umeri şi a pleca mai departe. Există însă metode mai bune ce pot fi folosite în astfel de scăpări. Data viitoare când memoria vă joacă feste, încercaţi următoarea tactică:

Obligaţi-i să se prezinte. Acesta este cel mai subtil şi eficient mijloc de a rezolva un caz de lapsus şi când dirijaţi situaţia ca la carte, nimeni nu vă va bănui vreodată. Dacă se întâmplă să fi uitat numele cuiva din grup, priviţi mai întâi persoana respectivă şi zâmbiţi. Apoi întoarceţi-vă spre cealaltă persoană, al cărui nume vi-l amintiţi şi spuneţi: „Ţi-l prezint pe Linden Bond”, în timp ce vă întoarceţi dezinvolt spre prima. Persoana al cărui nume nu l-aţi menţionat va sări instinctiv răspunzând: „Încântată de cunoştinţă, Linden. Eu sunt Sylvia Cooper”, de obicei în timp ce întinde să dea mâna.